Toyota Prius facelift şi-a făcut apariţia la Frankfurt 2011

Autor: Gabriel Grosoiu 21 sept. 2011 Prezentări
Cel mai cunoscut hibrid de pe piaţă, Toyota Prius, a ajuns deja la jumătatea carierei. Prin urmare, japonezii de la Toyota au ales Salonul Auto Frankfurt 2011, pentru a prezenta un facelift discret, dar care a atins şi interiorul maşinii.
Toyota a ales Salonul Frankfurt 2011 pentru a prezenta faceliftul lui Prius.
La exterior, primul lucru care iţi va atrage atenţia va fi noua bară de protecţie, care a primit acum o grilă de dimensiuni mărite şi un set de leduri DRL. Viitorii clienţi de Prius facelift vor putea alege dintr-o gamă mai diversă de jante din aliaj, iar pentru cei care au indrăgit întotdeauna concursurile de tip „Ghiceşte diferenţele”, nici designul stopurilor nu a scăpat neatins.
Şi în cazul lămpilor spate, secretul este tot adoptarea LED-urilor, ascunse acum sub un geam clar, odată cu reconfigurarea luminilor pentru semnalizare şi marşarier. Materialele din habitaclul noului Prius sunt de o calitate superioară, dupa cum promite Toyota, iar acest lucru a fost obţinut prin adăugarea unor inserţii noi de aluminiu şi piele.
Stopurile cu geam clar ascund acum un set de lumi LED.
Dar o maşină japoneză nu ar fi completă fară gadget-uri, iar Toyota Prius facelift se conformează acestei condiţii. Ecranul consolei centrale foloseşte tehnologia VFD (Vacuum Fluorescent Display), care oferă mai multă claritate şi un aspect 3D mai convingător.
Interiorul a primit material de calitate superioara si beneficaza de insertii noi.
Vestea bună pentru cei cărora oricum le placea hibrida japoneză este că Toyota nu a schimbat nimic sub capota lui Prius facelift. Prin urmare, consumul de doar 3,9 litri la o sută de kilometri a rămas neschimbat, iar emisiile poluante rămân şi ele la nivelul de 89g/km.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide